Dumnezeu ca să suprime păcatul, i-a făcut omului câteva daruri, pentru a-l face capabil să lepede păcatul. Unul dintre cele mai importante dintre aceste daruri este boala. Boala este un semn care mă unește cu Dumnezeu, dar eu, când mă îndeletnicesc cu boala mea, această îndeletnicire devine o uitare a adevăratului Dumnezeu. Boala ne va pândi întotdeauna , însă trebuie să o vedem ca niște copii ai lui Dumnezeu, și nu ca niște oameni ai acestei lumi. Trebuie să se sfârșească aceasta viață lipsită de har, în care stăpânește demonul, să treacă lumea și să vină harul lui Dumnezeu, ca să vină ceea ce este veșnic, nestricăcios. Adică prelungirea acestei vieți este din lumea aceasta, în timp ce sfârșitul este lucru firesc și înalță la ceea ce este suprafiresc, întrucât face să înceteze ori ce stricăciune și deșertăciune, ne unește cu Însuși Dumnezeu și ne introduce în cămara Mirelui ceresc, unde nu există nici durere, nici întristare, nici suspin. De aceea, cel mai bun lucru pe care îl avem de făcut este, mai întâi, să iubim acea ultimă clipă a vieții noastre, pentru că va clipa în care vom întâlni lucru după care am tânjit întreaga noastă viață, adică iubirea.
